Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

O NOUĂ FACILITATE PENTRU CETĂŢENII MUNICIPIULUI MORENI: PLATA TAXELOR ŞI IMPOZITELOR ONLINE

Primăria municipiului Moreni anunţă cetăţenii că s-a finalizat integrarea cu Sistemul Naţional de Plăţi Electronice, astfel încât toate sumele datorate, amenzile, taxele şi impozitele de la persoane fizice vor putea fi plătite şi online prin intermediul platformei ghiseul.ro.

Persoanele fizice care doresc să îşi plătească impozitele online pot obţine datele de autentificare pe ghiseul.ro direct pe internet, fără să mai fie nevoie să facă un drum până la instituţia publică de care aparţin.

Accesaţi secţiunea ,,Solicită date de acces” de pe prima pagină ghiseul.ro şi parcurgeţi etapele: ,,Verificare CNP”, ,,Validare card”, ,,Trimitere e-mail cu datele de logare”.

Secţiunea ,,Autentificare” permite consultarea obligaţiilor de plată datorate instituţilor înrolate şi achitarea acestora prin plată online cu cardul (Visa, Visa electron, Mastercard, Maestro). Sunt acceptate la plată cardurile emise de toate băncile din România. Instituţiile de credit pot impune limitări la plăţile prin internet (suma maximă, număr de tranzacţii). Informaţii privind aceste limitări sunt disponibile numai la banca emitentă a cardului, potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul ghiseul.ro.

La plata impozitelor şi taxelor prin ghiseul.ro nu se percepe comision. Ghişeul.ro este disponibil 7 zile din 7 şi 24 ore din 24, cu excepţia perioadelor de mentenanţă sau intervenţie tehnică asupra sistemului, care se vor anunţa pe site.